De mai multă vreme, s-a declanșat o stare conflictuală, când mai vocală, când mai discretă, între așa-zișii reprezentanți ai medicinii alopate și cei care produc, prescriu sau consumă „altfel” de remedii.

Aceste voci „alopate” au declarat război total, fără prea multă analiză, atât produselor din plante, cât și suplimentelor pe bază de vitamine de sinteză, precum și medicamentelor homeopate sau gemoterapice. Dacă, în ceea ce privește vitaminele de sinteză, dreptatea e de partea celor care susțin că nu sunt atât de eficiente pe cât se crede și pot fi chiar dăunătoare, în ceea ce privește produsele din plante, războiul este fără argumente și cu arme nepotrivite, tăind toată pădurea ca să scape de câțiva copaci uscați. Piața abundă în produse de calități diferite, care ar trebui selectate și administrate numai la sfatul medicului curant.

Cei care neagă eficiența terapeutică a plantelor, par să fi uitat o bună parte din ceea ce au învățat la farmacologie în anul al 3 lea de facultate, pentru că, altfel trebuiau să știe că, la baza terapeuticii medicale, au stat extractele vegetale, chiar dacă, ulterior, substanțele de sinteză le-au luat locul multora din ele. E suficient să ne gândim la acidul acetilsalicilic, la scopolamină, papaverină sau digoxină. În demersul lor ostil la adresa „suplimentelor alimentare”, acești medici au ajuns să renege clase întregi de produse, pe care le consideră inutile. Cel mai bun exemplu îl constituie protectoarele hepatice, despre care, mai nou, ei afirmă că sunt doar un fals.

De ce protectoarele hepatice?

Cumva justificat. Piața abundă de asemenea produse, care de care mai extravagante, fie ca preț, fie din punctul de vedere al compoziției. Probabil este cea mai folosită categorie de suplimente alimentare, găsindu-și „acoperirea” în modul de viață al secolului al 21 lea, în aglomerații urbane cu tot ce presupun ele, și departe de natura care vindecă… Viața modernă cu toate dezavantajele sale (stress-ul, sedentarismul, obezitatea, alimentația necorespunzătoare, alcoolul, fumatul), la fel ca și starea mediului ambiant, cu tot ceea ce înseamnă poluare, sunt tot atâția factori de risc pentru organismul uman. Pentru ca acesta să poată face față atâtor factori perturbatori, e necesar ca ficatul, organul cu cele mai multe funcții din corp, să funcționeze la parametri cât mai buni.

Datele OMS din ultimele decenii atestă faptul că a crescut îngrijorător numărul maladiilor care afectează ficatul, provocând hepatitele de etiologie alcoolică, toxică, virală, metabolică, medicamentoasă. Se pare că, în lume există peste 2 miliarde de bolnavi suferind de afecțiuni hepatice. Alcoolul, obezitatea, hepatitele virale, sunt doar cele mai frecvente cauze ale afectării hepatice, care inițial produc hepatite, iar în cazul evoluției nefavorabile, ajung la ciroza hepatică, o afecțiune gravă, ireversibilă, sau la carcinomul hepatic, o formă agresivă de cancer.

Criticile celor care neagă importanța hepatoprotecției pornesc chiar de la termenul de „hepatoprotectoare” pentru că, noțiunea de „protecție” ar presupune profilaxia maladiei, nu vindecarea ei. De aceea, s-ar putea spune că, hepatoprotectoare pot fi considerate doar vaccinurile împotriva hepatitei A și B, în timp ce, toate celelalte măsuri, pot fi considerate remedii terapeutice. De aceea, poate termenul de „preparate hepatotrope” ar fi mai ușor de acceptat de către sceptici.

Terapia patologiei hepatice presupune un tratament etiologic, care se adresează cauzei, cum ar fi oprirea multiplicării virusului în hepatitele virale, sau un tratament patogenic, adresat mecanismelor implicate în producerea bolii. Terapia patogenică implică mărirea rezistenței la agresiune a celulei hepatice, favorizarea și amplificarea funcțiilor ficatului, precum și restabilirea sau păstrarea integrității structurale a hepatocitelor. Acesta este mecanismul pe care îl abordează preparatele hepatoprotectoare.

Clasificarea preparatelor hepatotrope

1. Preparatele din plante, de exemplu armurariul, păpădia, anghinarea, lemnul dulce, sulfina, schisandra, astragalus
2. Preparatele care conțin fosfolipide esențiale, obținute din lecitina din soia, componente care se regăsesc în structura membranei celulare a hepatocitului;
3. Preparatele pe bază de aminoacizi esențiali;
4. Preparate din acizi biliari – acidul ursodezoxicolic;
5. Preparate care conțin minerale și vitamine, sau substanțe de sinteză: seleniu, vitaminele E și A, acidul alfa lipoic, lactuloză, acidul glutamic.

Armurariul şi silimarina, protector principali

Cel mai cunoscut este armurariul (Silybum marianum), din care se extrage complexul numit silimarină. Există dovezi scrise că, armurariul era folosit încă din secolul al IV lea iHr. Teophrastus scria despre efectele sale terapeutice. Extractul uscat din semințe de armurariu este un amestec de sustanțe numite flavonoide, care conțin în principal silibină, silicristină și silidianină. Silibina este compusă din 2 izomeri, silibinina și izosilibinina. În anul 2008, un cercetător a folosit silibinina administrată intravenos la pacienți infectați cu virusul hepatitei C, care nu răspunseseră la terapia cu interferon. S-a constatat inhibarea replicării virale a virusului C. Recent s-a demonstrat eficiența silimarinei administrată intravenos în prevenirea infecției cu virusul C la pacienții cu transplant hepatic. Compușii silibinici s-au obținut și prin sinteză chimică. Silimarina reduce distrucția celulară hepatică numită citoliză, reduce procesul de fibroză responsabil de apariția cirozei hepatice, are proprietăți antitoxice. Astfel, preparatele injectabile se administrează intravenos în intoxicația cu ciuperci (Amanita phaloides- pălăria șarpelui), având rolul de antidot. În ciroza hepatică s-a constatat că, silimarina crește rata de supraviețuire. Ea are eficacitate dovedită în tratamentul hepatitelor toxice, alcoolice, a steatozei hepatice, a hepatitei virale C, precum și în ciroza hepatică.

Argumente

Argumentul cel mai important împotriva afirmațiilor celor care pretind că terapia hepatoprotectoare e doar un mit, îl constituie studiile desfășurate de-a lungul timpului pe pacienți cu afecțiuni hepatice, aflați în clinica de gastroenterologie a Institutului Fundeni. Ca medic care practică atât medicina de familie, cât și apifitoterapia prin atestat de studii emis de Ministerul sănătății, îi sfătuiesc pe cei care au o suferință hepatică să consulte medicul curant, atunci când doresc ca, pe lângă tratamentul medicamentos, să își administreze și un hepatoprotector.  De asemenea, este bine să nu mai accepte produse care le sunt oferite în farmacii de către personalul acestora, pentru că, produsele sunt multe, dar nu toate merită atenție. În plus, fiecărei patologii și fiecărui om i se potrivește mai bine alt produs. Personal, recomand cu multă căldură producătorii de suplimente din plante de la noi din țară, pentru că, majoritatea au trecut proba timpului, multe din produse au studii făcute în clinici universitare, combinațiile de plante sunt făcute după criterii științifice, iar plantele alese după cercetări farmacologice ale componentelor.

Astragalus este folosit în medicina tradițională chineză în terapia cancerului hepatic; pe studiile efectuate în cadrul clinicii de gastroenterologie din Institutul Clinic Fundeni, s-a constatat că, pacienții cărora li s-a administrat o combinație silimarină-astragalus, aveau o stare generală mai bună, datorită efectului tonic al planetei. Un alt efect al combinației silimarină-astragalus a fost reducerea gradului de steatoză hepatică, obiectivat prin echografii abdominale.