Inducția enzimatică este fenomenul de accelerare a metabolizării unei substanțe cu ajutorul alteia, numită inductor, și se desfășoară la nivelul ficatului.

În faza metabolică pot surveni interacțiuni ale substanțelor exogene (din afara organismului), ce se explică prin capacitatea enzimelor hepatice de a metaboliza substanțe cu diferite structuri și activități, ca și prin posibilitatea ca aceste enzime să fie stimulate sau inhibate de alte substanțe administrate concomitent. Pot avea loc două fenomene contrare: inducția sau inhibiția enzimatică.

Inducția este un proces de adaptare temporar. Substanțele inductoare pot avea o structură chimică și acțiune farmacologică foarte diferită: hipnotice și sedative, anestezice gazoase, stimulente ale sistemului nervos central, anticonvulsivante, tranchilizante, antiinflamatoare, analgezice, antihistaminice.

Mulți inductori acționează bifazic: întâi inhibă, apoi stimulează metabolismul. Substanțele predominant stimulatoare sunt: fenobarbitalul, insecticidele, hidrocarburile cancerigene. Substanțele predominant inhibitoare sunt: cloramfenicolul, imipramina.

Acțiunea inductoare este în general nespecifică. Inductorul stimulează activitatea unor substanțe diferite, exo- și endogene. Deși enzimele de metabolizare sunt localizate în ficat, se găsesc în cantități reduse și în alte țesuturi: plămân, tractul gastrointestinal, piele, rinichi.

Timpul necesar instalării inducției variază cu inductorul, cu doza, cu subiectul. Activitatea enzimatică crește de obicei în primele 24 ore de la administrare și atinge intensitatea maximă în câteva zile. Doza minimă necesară pentru producerea inducției variază de la doze subterapeutice până la doze mari, la limita apariției efectelor toxice. Mai frecvent apare la doze mari. De exemplu fenobarbital, meprobamat, dar și cafeină.

Mecanismul producerii inducției enzimatice constă fie în stimularea enzimei, fie în micșorarea ratei de distrugere, fie simultan ambele procese. Principalele clase de inductori, substanțe care în anumite condiții pot deveni nocive, sunt: medicamentele, alcoolul, pesticidele, substanțele cancerigene.

Consumul masiv de medicamente este asociat cu tensiunea, anxietatea, sentimentul de frustrare din viața cotidiană. Acestea favorizează un mare consum de vitamine, sedative, psihotrope, unele fiind administrate simultan. Multe medicamente sunt inductori, stimulând fie propriul metabolism, fie pe al altor substanțe medicamentoase. Interacțiunea a două medicamente poate avea consecințe terapeutice importante, cunoașterea lor fiind indispensabilă pentru asocierea și dozarea lor judicioasă.

Metabolizarea medicamentelor poate fi influențată și de alți inductori: alcool, insecticide, substanțe cancerigene. Alcoolul este toxicul cel mai utilizat, afectând până la 5% din populație în unele țări.

Interacțiunea alcoolului cu diferiți inductori constituie un risc- intoxocația acută cu alcool și alcoolismul pot afecta dozajul multor medicamente: anestezice, hipoglicemiante orale, anticonvulsivante, anticoagulante. Când alcoolul este luat într-o doză unică, masivă, inhibă metabolismul multor medicamente și acest fapt explică sensibilitatea crescută a persoanelor în stare de ebrietate la barbiturice și alte sedative. Din contră, alcoolul consumat cronic, își stimulează propriul metabolism, că și al unor medicamente, prin fenomenul de inducție enzimatică.