Despre PLACEBO sau cum ne poate vindeca informația
Cuvântul „placebo” ( latină: voi plăcea), e un termen folosit în cercetare pentru a desemna o substanță inactivă sau o procedură utilizată ca element de control în experimente. Efectul placebo e îmbunătățirea măsurabilă, observabilă sau care se resimte asupra sănătății, care nu se atribuie unui tratament real în desfășurare.
Prin extensie, placebo este orice procedură terapeutică sau o componentă a acesteia despre care nu a fost demonstrat că administrarea să ar produce o activitate fiziologică sau psihologică specifică, menită să îmbunătățească starea de sănătate a pacientului în cazul afecțiunii tratate.
Placebo poate fi :
– placebo inert, când se referă la o substanță inactivă farmacologic
– placebo activ, când se utilizează o pastilă cu efecte farmacologice, dar care nu este considerată de medic că având un efect specific în cazul respectivei afecțiuni.
Placebo poate fi considerat și un tratament sau procedură terapeutică, inclusiv chirurgicală, care la momentul administrării era considerat eficace pentru respectiva situație medicală, deși ulterior studiile au arătat lipsa să de eficiență.
Cuvântul placebo a căpătat în timp o asociere directă cu remedii false folosite pentru înșelare sau consolare: înșelătorie nesănătoase, care nu aduce beneficii îndată tratarea afecțiunii, justificare utilizării lui fiind nevoia de a crește încrederea pacienților că se vor însănătoși, atunci când diagnosticul era sigur și nici un tratament eficient nu mai era posibil.
Articole clinice precum cel al lui Henry Beecher, susțineau faptul că placebo poate determina schimbări obiective în funcționarea fiziologică, unele chiar depășind efectele atribuite acțiunilor farmacologice puternice. Acestea au influențat percepția asupra fenomenului placebo, dar s- au izbit de lipsa identificării mecanismelor prin care se putea ” comunica” cu corpul. Descoperirea endorfinelor, progresele obținute în psihoneuroimunologie, teoriile privind rolul expectațiilor sau a contextului socio- cultural, au menținut în cercurile academice interesul pentru placebo.
Dincolo de asimilarea cu o „artă”, cu o formă de vindecare rituală, în care, cei suferinzi își structurează experiența bolii și vindecării prin simboluri și metafore, efectul placebo este un fenomen dinamic, cu multiple variabile, în care factori ca personalitatea, cogniția, condiționarea, influențează organismul Man prin mecanisme încă puțin clarificate.
Surprinzător pentru o substanță inofensivă, administrarea de placebo poate produce efecte secundare ce pot apărea sub forma dependenței de respectivul placebo, în special dacă pacientul ajunge la convingerea interioară că respectivul medicament îi este indispensabil. Placebo imită caracteristici obiective și culturale ale produsului pe care îl reprezintă, el imită relația doză-răspuns a agentului activ.
Convingerile pacientului reprezintă un aspect dinamic, activ, semnificativ în cadrul complexului fenomen placebo, acest lucru încurajând ideea că psihoterapia nu este un -placebo, o astfel de etichetă putând fi utilizată numai în acele situații în care procedura psihologică aplicată nu are puterea intrinsecă de a produce un efect, dar, cu toate acestea, ea dă rezultate exclusiv pe baza convingerii pacientului că va funcționa.