Articol publicat in  revista Formula As nr. 905

Spondilita anchilozantă afectează, de obicei, bărbaţii tineri, şi are transmitere genetică, markerul fiind antigenul HLA-B27, prezent la 88-96% din bolnavii cu această boală.

Din punct de vedere clinic, se manifestă prin fuzionarea progresivă a vertebrelor, cu pierderea mişcărilor şi, în final, cu o coloană fixă, cifotică, şi un gât în hiperextensie (poziţie în semn de întrebare). Se însoţeşte de ankiloza articulaţiei spino-craniene şi de limitarea excursiilor costale. Bolnavul are redoare matinală şi pierderea progresivă a mobilităţii la nivelul coloanei.

Suferinţa principală este ankiloza spinală, cu interesarea articulaţiilor sacro-iliace. Alte simptome sunt : dureri toracice, interesarea şoldului sau genunchiului, periostita calcaneului sau a tuberozităţilor ischiatice, fasciita plantară, irită, amiloidoză, fibroză pulmonară apicală.

Radiologic, sunt specifice coloană cu aspect de tulpină de bambus, modificări ale formei vertebrelor (devin pătrate), eroziuni ale articulaţiilor interapofizare, obliterarea spaţiului articular sacro-iliac.

Mai poate apărea şi anemie normocromă.

Tratamentul acestei afecţiuni este complex şi implică, mai mult decât în alte cazuri, modul în care bolnavul cooperează cu terapeutul şi voinţa sa de a participă în mod activ la desfăşurarea tratamentului. La fel de complex este, însă, rolul terapeutului, pentru că, acest rol implică, pe de o parte, componenţa de psihoterapie, iar, pe de altă parte, componenţa fizică şi componenţa terapeutică propriu-zisă.

Este foarte important ca, bolnavul cu spondilită anchilozantă, să aibă moralul unui luptător, pentru această învingându-şi momentele de depresie şi teamă de evoluţia bolii.  Discuţiile terapeut-bolnav trebuie să fie frecvente, asigurând o bună comunicare între cei doi, iar atitudinea terapeutului să fie una suportivă, mai mult decât în cazul altor boli. La rândul său, bolnavul trebuie să înţeleagă cât de importante sunt exerciţiile fizice în păstrarea unei mobilităţi mulţumitoare.

Este de dorit ca, recuperarea fizică a bolnavului cu spondilită anchilozantă, să fie condusă de către un profesor de recuperare cu experienţă, care să colaboreze în permanenţă cu terapeutul. Exerciţiile fizice constau în mişcări de flexie, extensie  întindere  au  scop menţinerea tonicităţii  troficităţii musculaturii, precum  păstrarea mobilităţii articulaţiilor. Alte obiective ale exerciţiilor fizice  menţinerea unei poziţii   bune a corpului,  o    expansiune a cutiei toracice, pentru prevenirea infecţiilor pulmonare. Un exerciţiu eficient,  reprezintă statul pe abdomen  decubit, de câteva ori pe zi.

Terapia medicamentoasă alopată, este reprezentată de: medicamente analgezice propriu-zise, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, medicaţia corticosteroidiană, medicamentele modificatoare ale bolii, precum şi medicamentele modificatoare ale răspunsului biologic.

Antiinflamatoarele nesteroidiene cele mai eficiente sunt: diclofenacul, meloxicamul, nimesulidul, ketoprofenul şi dexketoprofenul, celecoxibul şi etoricoxibul.

Dintre corticoizi, cei mai folosiţi sunt prednisonul, dexametazona şi metilprednisolonul.

Medicamentele  modificatoare  ale  răspunsului   biologic îmbunătăţesc simptomele bolii, opresc distructiile articulare şi ameliorează redoarea. Cele mai utilizate sunt: etanercept, infiximab, adalimumab.

Medicamentele modificatoare ale bolii sunt : methotrexatul şi sulfasalazina.

Dieta are  un  rol important  în  menţinerea  sub control a simptomelor în spondilită anchilozantă, şi constă în păstrarea unui raport optim între aportul de glucide, proteine şi calciu, ceea ce duce la prevenirea osteopaorozei şi prevenirea excesului ponderal.

Sunt recomandate să nu lipsească din dietă cerealele, dar şi legumele şi fructele.

De asemenea, s-a dovedit eficienţa curelor cu suc de orz verde, a celei cu seva de mesteacăn, sau a celei cu boabe de ienupăr.

Cura cu seva de mesteacăn se face în luna martie şi se recomandă consumul a 150-300 mililitri seva zilnic, timp de 2-3 săptămâni, cât ţine sezonul sevei. Cum timpul în care se poate recolta seva este limitat la câteva săptămâni pe an, se poate folosi extractul hidro-glicero-alcoolic din seva de mesteacăn, câte 50 picături de 2-3 ori pe zi, singur sau în combinaţie cu alte extracte.

Cura cu suc de ţelină se va face cu 150 mililitri de suc, băut zilnic, dimineaţă pe nemâncate, timp de 3 săptămâni.

Dintre plantele cu efect asupra spondilitei anchilozante sunt: creţuşcă, scoarţă de sălcie, gheară-diavolului, rădăcină de osul-iepurelui, trifoiul roşu, coada calului, salvia, urzica vie, pelinul, troscotul şi frunză de mesteacăn.

Vă propun o infuzie din amestecul: creţuşcă-3 linguri, urzică-5 linguri, trifoi roşu-4 linguri, coadă-calului-3 linguri, salvie-2 linguri, frunze de mesteacăn-2 linguri, troscot-4 linguri, pelin-1 lingură. Se va prepara infuzia cu 1 lingură amestec pentru 250 mililitri apa, se va infuza amestecul timp de 10 minute şi se vor bea 2 căni zilnic, timp de 3 săptămâni pe lună.

Gemoterapia este o ramură a fitoterapiei, care face trecerea între aceasta şi homeopatie, ca mod de preparare şi că mecanism de acţiune. Gemoderivatele sunt extracte hidro-glicero-alcoolice din ţesuturi embrionare de plante, în diluţie decimală. Atât ţesuturile tinere de plante, cât şi diluţia decimală, conferă gemoderivatelor virtuţi terapeutice deosebite.

Va recomand , în cazul spondilitei anchilozante, următoarea combinaţie de gemoderivate:

1)      Extract din muguri de coacăz negru-câte 50 picături pe zi,
dimineaţa, în puţină apa plată.

2)       Extract din muguri de frasin-câte 50 picături dimineaţă

3)      Extract din scoarţă de sălcie-câte 50 picături seara

4)      Extract din mlădiţe de viţă de vie sălbatică-tot câte 50 picături, seara.

La acestea, se va adăuga extractul din sevă de mesteacăn, pe care l-am amintit deja. Gemoderivatele se vor administra timp de minim 3-4 luni, câte 3 săptămâni pe lună.

Ca tratament homeopat, în cazul când simptomele individuale ale bolnavului se suprapun peste tabloul clinic al remediului, se poate administra remediul BAMBUSA. Diluţia şi modul de administrare se pot stabili numai după interviul şi consultaţia de homeopatie.

Organoterapicele sunt tot remedii homeopate, preparate din ţesuturi umane, prin diluţii şi dinamizări succesive. În cazul spondilitei anchilozante, se pot administra:

1)      Vertebrae în diluţia CH7, o doză pe zi.

2)      Disci intervertebrales, diluţia 5CH, o doză zilnic,

3)      Articulatio coxae diluţia 5CH, o doză pe zi.

Tratamentul local este, la rândul său, o componentă importantă în tratamentul general al spondilitei anchilozante.

Astfel, căldura aplicată pe zonele dureroase, combate redoarea şi ameliorează contractura musculară. Acelaşi efect îl au băile generale cu floare de fân şi coada calului, care, pe lângă efectul antiinflamator, relaxează atât contractura musculară, cât şi a tendoanelor şi ligamentelor.

De asemenea,  în afară puseelor evolutive  ale  spondilitei anchilozane, atunci când valorile VSH, sunt normale sau foarte puţin modificate, se pot aplica, la nivelul coloanei vertebrale şi articulaţiilor sacro-iliace, cataplasme cu argilă.

Deosebit de utile sunt revulsivele de tip Ortogel, Kinetic-gel, sau cremele, unguentele şi gelurile cu plante cu rol antiinflamator, cum ar fi Gheara Diavolului (Harpagophytum Procumbens), Arnica Montană sau Symphytum Officinale (tătăneasă).

Se mai pot face fricţiuni cu decoct de ardei iute, sau cataplasme cu boia de ardei iute şi cărbune.

O componentă foarte importantă a tratamentului în spondilită anchilozantă, o reprezintă masajul. Robert Tisserand, în volumul sau numit «Arta aromaterapiei », spune:

« Ca să poţi vindecă, trebuie să fii capabil să simţi simpatie, compasiune şi grijă pentru persoana cealaltă. Cu cât pui mai multă concentrare şi energie în masajul tău, cu atât mai uşor va curge prin tine acea energie vindecătoare. Succesul nu depinde numai de tipul de masaj pe care îl faci sau cât de rafinată e tehnica pe care o foloseşti, ci de starea minţii. Dacă mintea îţi este liniştită şi te simţi relaxat, mişcările vor curge natural. »

Masajul aromaterapeutic este o combinaţie de masaj suedez, masaj shiatsu sau tehnică orientală şi masajul neuromuscular. Se va folosi uleiul de cimbru înglobat într-o cremă. Acesta are efect emolient şi de relaxare a musculaturii şi tendoanelor contractate, responsabile de redoarea specifică bolii şi care duce la instalarea poziţiilor vicioase. Se mai pot folosi uleiurile de lavandă, eucalipt, chiparos.

Ultima, dar nu cea de pe urmă, în  arsenalul metodelor de medicină complementară care ne stau la dispoziţie, o reprezintă acupunctura, ale cărei virtuţi terapeutice le egalează pe cele ale masajului. Seriile de câte 10 şedinţe, efectuate periodic, vor întârzia instalarea anchilozei şi a poziţiilor vicioase.

De un real folos este combinarea armonioasă a tututor acestor metode, în beneficiul persoanei suferinde, ceea ce recomand şi tânărului în numele căruia v-aţi adresat Formulei As.

Îi sfătuiesc să-şi aleagă terapeutul în care poate avea deplină încredere şi, mai presus de toate, îl rog să nu uite că, terapeutul nostru, al tuturor, este Dumnezeu. De aceea, îl rog ca, în tot ce va întreprinde pentru sănătatea lui, să nu uite rugăciunea şi credinţa în vindecare. Îl asigur că, lumina alinării îi va uşura suferinţa . De altfel, jumătate din procesul vindecător, ne aparţine nouă înşine, prin atitudinea pe care o adoptăm în faţă bolii