02 Apr 2018

                        

Eczemele sunt afecțiuni ale pielii cauzate de sensibilitatea organismului față de anumite substanțe numite alergeni. Ele implică o funcție excesivă a sistemului imunitar și se manifestă prin: mâncărimi, macule, papule iar ulterior pustule care pot supura. Se mai produc cruste, escare (eroziuni ale pielii), sau hiperkeratoză (îngroșarea pielii), și descuamarea acesteia.

Majoritatea eczemelor au drept cauză fie alergiile alimentare, fie contactul direct al pielii cu alergenii, sau inhalarea acestora.

Alte cauze care pot duce la apariția eczemelor sunt: reacțiile adverse la medicamente sau vaccinuri, infecții cutanate cu anumite bacterii, de exemplu streptococul și afecțiunea numită intertrigo (pecingine).

Stressul, anxietatea și epuizarea, sunt responsabile de apariția neurodermitelor, care au același aspect clinic. De aceea, atunci când se tratează o eczemă, se iau în considerare și eventualele cauze implicate. Astfel, pe lângă tratamentul specific antialergic, se vor viza atât mecanismul psihic, cât și detoxifierea întregului organism.

Eczemele de cauză alimentară pot apărea după 3-4 zile de la ingestia alergenului și, în absența tratamentului, pot dura până la 3-4 săptămâni. Alimentele cu risc crescut de a provoca alergii sunt: laptele, ouăle, peștele, grâul, nucile, citricele.

Cafeaua, zahărul și alcoolul pot agrava eczemele.

Alți alergeni care pot provoca reacții inclusiv cutanate, sunt praful de casă și acarieni, care conțin pulberi fine de la îmbrăcăminte, spori de mucegai, păr de animale, acarieni.

Măsurile care se vor lua pentru tratarea eczemelor, includ măsuri generale și măsuri specifice.

Măsurile generale au în vedere:

-reducerea consumului de alimente cu potențial alergizant.

-măsuri generale de detoxifiere a organismului, care vizează: o transpirație mai abundentă, o diureză crescută, asigurarea unui scaun corespunzător.

Transpirația abundentă și diureza crescută se asigură prin consumul a minimum 1,5-2 litri de lichide pe zi.

Scaunul se asigură atât prin consumul corespunzător de lichide, cât și prin aportul adecvat de fibre alimentare și celuloză, care se găsesc în legume și fructe.

Dieta va fi fi adaptată prin evitarea alimentelor conservate, rafinate, chimizate cu aditivi și prelucrate industrial. Se vor prefera zahărul brun sau melasa, făina integrală și cerealele integrale, legumele și fructele cultivate fără pesticide și îngrășăminte chimice.

Se va reduce consumul de sare și condimente iuți.

Se va opri temporar consumul de proteine animale, în special carnea.

Cura cu sucuri de legume și fructe detoxifiază eficient organismul, totodată asigurând și un aport crescut de vitamine, știut fiind că buna funcționare a pielii depinde și de prezența vitaminei A în organism în cantități suficiente. Se vor prefera sucul de morcovi, țelină, sfeclă roșie, pătrunjel verde.

Sucul de țelină poate fi preparat din rădăcină și/sau frunze. Se vor consuma 150-300 mililitri pe zi, timp de 1 lună.

Sucul de morcovi este cel mai bogat în beta caroten, cu rol în formarea și menținerea epiteliilor și în reglarea sistemului imunitar.

Sfecla roșie conține cantități mari de provitamina A, dar are și un bun efect protector hepatic.

Păstăile proaspete de fasole verde cât mai crude, au o acțiune depurativă puternică.

Sucul de orz verde are efecte antiinflamatoare, detoxifiante și remineralizante, fiind un rezervor de energie.

Sucul de pătrunjel și păstârnac are efect detoxifiant puternic, prin acțiune diuretică la nivelul rinichilor, dar și efect protector și regenerator pentru celula hepatică.

Sucurile de citrice, eventual îndulcite cu puțină miere, se vor consuma în cazul în care nu există o hiperaciditate gastrică.

Sucul de mere are efect regenerator, iar mărul consumat în întregime contribuie la asigurarea unui scaun corespunzător, datorită pectinei pe care o conține.

Asigurarea necesarului de acizi grași polinesaturați se va face prin consumul zilnic al câtorva semințe de dovleac, floarea soarelui sau susan.

Asigurarea necesarului de vitamina A, din predecesorii acesteia (beta caroten), prin consumul de ulei de cătină, sau sfeclă roșie, morcov, spanac, andive, avocado, pătrunjel, pepene galben, ardei, caise, măceșe. Uleiul de cătină se administrează câte 20 picături de 3 ori pe zi, pe miez de pâine sau în puțină miere.

Consumul de fructe negre și roșii, care conțin substanțele numite proantocianide, cu efect regenerator și protector vascular. Acestea sunt afinele, coacăzele, vișinele, cireșele, murele, strugurii negri.

Cura de ceaiuri diuretice va asigura eliminarea deșeurilor toxice din organism prin rinichi. Se pot folosi infuzia din frunze de mesteacăn, salvie, trei frați pătați, urzică, pătlagină, cicoare, sau decoctul din rădăcină de brusture. Aceste plante au, pe lângă efectul diuretic, rol depurativ, contribuind la eliminarea toxinelor din sânge.

Administrarea de acizi omega 3 polinesaturați sub formă de capsule cu ulei de limba mielului (borago oficinalis), sau de luminița nopții (oenothera bienis).

Asigurarea unei bune detoxifieri hepatice este o altă măsură care se impune. Se vor folosi plante cu efect protector hepatic, cum sunt armurariul, rostopasca în cantități mici, splinuța, păpădia, anghinarea, ceaiul verde.

Un preparat util pentru detoxifiere, cu efecte cutanate dar și endocrine, este maceratul la rece din tărâțe de grâu și pulbere de rădăcină de brusture. Se pun 6 linguri tărâțe de grâu și 4 linguri pulbere de rădăcină de brusture la 1 litru de apă și se lasă la macerat de seara până dimineața. Se strecoară și se consumă în cantități cât mai mari.

Tratamentul local nemedicamentos se poate aplica în cazul în care eczema nu este complicată cu o suprainfecție bacteriană.

-uleiul de cătină conține vitaminele A și E, licopen, zeaxantină, criptoxantină. Se poate aplica un strat pe eczemele uscate.

-propolisul se poate aplica sub formă de tinctură.

-infuzia de gălbenele aplicată în cataplasme are efect calmant, antipruriginos. Se pot folosi și creme calmante care conțin gălbenele.

-se mai pot aplica local suc de morcovi și de castraveți, sau cartof ras înglobat în ulei de măsline. În locul cartofului se poate folosi morcovul ras. Acestea au efect calmant și antipruriginos.

Tratamentul medicamentos al eczemelor constă în administrarea pe cale generală de medicamente antihistaminice și, la nevoie, de corticosteroizi.

Local se aplică mixturi, loțiuni, pomezi sau creme, care conțin substanțe cu rol antiinflamator, antipruriginos, cum sunt camforul, mentolul, sau corticoizii topici.

[sus]
Despre autor:


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *